Friday 30 March 2012

Ger, viscol si zapada de 10 centimetri la munte. Prognoza pentru week-end in toata tara

stirileprotv.ro S-a intors iarna la munte. E ger, ninge si viscoleste ca in decembrie. La Predeal, stratul de zapada s-a asternut de 3 centrimetri, iar la Balea, in muntii Fagaras, a ajuns chiar la 10 centimetri.

In toate statiunile montane este foarte frig; joi noapte, mercurul in termometre a coborat chiar pana la minus 10 grade Celsius.

Mai intai a plouat, dar treptat ploaia s-a transformat in ninsoare astfel ca vineri dimineata peisajul era alb in zonele aflate la peste 1.000 de metri altitudine.

In platoul Bucegilor vremea este si mai urata. Viscoleste ca in plina iarna, astfel ca instalatiile de transport pe cablu au fost oprite, desi partiile sunt excelente si exista si turisti care si-ar dori sa schieze.

Drumul National 1 este umed si nu este exclus ca din cauza frigului sa apara poleiul.

In urmatoarele zile, spun meteorologii, vremea va fi la fel de urata asa ca este posibil sa mai vorbim de ninsoare pana saptamana viitoare.

Sambata va ploua slab mai ales in jumatatea nordica, duminica ploile se muta in sud, iar luni va mai ploua, cu totul izolat in nord. Fluctuatiile termice vor fi minore, in jurul valorilor normale pentru aceasta perioada.

In intervalul 28 martie - 31 martie vantul va avea intensificari in toate regiunile, cu viteze ce vor depasi izolat 50 - 60 km/h. La munte intensificarile vor fi sustinute cu rafale de peste 70 km/h.

No comments:

Post a Comment